Editoriale

Învățământul centrat pe student

Mircea-Ioan Popa
Profesor, UMF ”Carol Davila” București

 

Chiar și ”netradus” (ne-explicat) acest concept ”sună” foarte bine pentru cei care abordează cu pasiune învățământul, au gânduri direcționate spre dezvoltarea României, speranțe privind atragerea tinerilor în același scop.

 

Însă, ”toate bune și frumoase”, până la un punct.

 

Toate ”reformele” în învățământ încep cu universitățile, uitându-se sau neabordând suficient de bine BAZA = ce se întâmplă cu copiii noștri la creșă, grădiniță, învățământ primar, gimnazial … Ori, ce se întâmplă înainte de facultate este extrem de important.

 

Copiii nu sunt învățați să învețe, nu sunt învățați să se dezvolte, să discute, să pună întrebări, să aibă ”îndoieli” urmate de dezbateri, nu sunt învățați să lucreze în echipă, să fie altruiști, să țină la țara în care s-au născut și să fie preocupați de viitorul acesteia și al concetățenilor lor, nu sunt învățați suficientă geografie și nici istorie (istorie adevărată, istoria reală, istoria României), ba chiar nici suficient sport nu sunt învățați.

 

În opinia mea, toate acestea sunt FUNDAMENTALE, sunt de o importanță covârșitoare, pentru că în lipsa acestora formarea lor nu este deplină.

 

Ajung la facultate, încerci să îi atragi și să le demonstrezi (cel puțin acesta este cazul meu) că ești acolo pentru ei, că aplici zi de zi conceptul de ÎCS, dar … de multe ori la sfârșitul semestrului sau la finele anului universitar TE TREZEȘTI SINGUR (nu chiar singur, dar … dacă reușești să transmiți acest mesaj cu efecte vizibile la doar 1-3% dintre cei cu care ai lucrat, este cam ca și cum ai fi singur, în opinia mea).

 

Pe tot parcursul anului universitar, din prima și până în ultima zi acționez pentru a îmbunătăți experiența de învățare a studenților, stimulându-le gândirea critică, atrăgându-i (uneori cu ”de-a sila”) să reacționeze, să spună ce li se pare că trebuie modificat, îmbunătățit.

 

Lucrez cu 200-250 studenți, dar încerc să fiu alături de fiecare, așa cum el/ea are nevoie, gata să răspund la orice întrebare, pentru că fiecare este un altul și trebuie ajutat în mod diferit. În acest context apar și modalitățile de transmitere a mesajului – însă, la un număr atât de mare de studenți, începe să fie problematică abordarea stilului diferit de învățare – doar cei care doresc să colaboreze pot fi abordați în acest mod. Cu tristețe spun, ”mă descurc, pentru că doar foarte puțini acționează în acest sens și îmi permit să îi ajut” (dacă toți 250 ar fi ”deschiși”, probabil că ar fi imposibil).

 

Cu toate că predau microbiologie, unul din mesajele pe care le primesc studenții mei la primul curs este următorul ”dacă altceva nu veți reține de la mine, măcar să rețineți că trebuie să faceți sport; un medic trebuie să fie sănătos ca să poată să îi însănătoșească pe pacienții lui”; îi ajut, cât pot, îi încurajez în cazul în care fac parte din corul UMF ”Carol Davila”, joacă în echipe ale universității, fac parte din organizații studențești de orice tip, și chiar dacă (sau mai ales dacă) au probleme de sănătate, ei sau cei dragi ai lor.

 

Chiar dacă este un concept darnic, chiar dacă sunt de acord cu aceasta (un pic utopic, la nivel general), studenții nu prea au cum să aibă ”control asupra învățării lor”. Aici se pot spune multe și s-ar putea comenta multe din experiența mea de un sfert de secol de lucru cu studenții (fie anatomie, în primii 3 ani, fie microbiologie, ulterior). Totuși, atât de mult cât se poate discut cu studenții mei și despre cursuri, lucrări practice, modul de evaluare – și în mod CERT îi văd ca pe niște colegi, viitori medici, parteneri (care trebuie să fie) activi, pilon important al sistemului de învățământ superior.

 

Din primul curs, între primele invitații pe care le adresez este ”întrebați”, și îi încurajez să aibă responsabilitate, să se manifeste cu responsabilitate, să analizeze, să critice (direct sau indirect, semnat sau la adăpostul unui ”gravatar”, măcar să o facă), să aplice și să rezolve probleme. De altfel și în cartea scrisă de noi invitația aceasta își găsește locul în acele subcapitole pe care le-am denumit ”povestiri adevărate”, fie ele luate din documente oficiale, lucrări publicate sau chiar din viața de zi cu zi.

 

Colaborare … colegialitate … lucru în echipă … cooperare între studenți, studenți și profesori … profesori și profesori … UN IDEAL (nu doresc să spun, o aparentă utopie); aceasta este o ȚINTĂ și am speranța că până la momentul la care mă voi pensiona, o să o văd în practică, o să o simt că funcționează auto-întreținut, fără lecții speciale, fără îndemnuri, fără nimic din exterior. În câteva dintre filmulețele pe care le voi atașa mesajului meu, se va putea observa aplicarea în practică pentru aceste noțiuni.

 

Învățământul central pe student … un concept generos, care aduce speranță, care trebuie să fie aplicat, cât mai mult, în cât mai multe facultăți … dar care trebuie să fie ajutat de tot ceea ce se petrece înainte de începerea facultății … învățământul centrat pe preșcolar … pe școlar … pe elev … centrat pe omul pe care sistemul de învățământ ARE DATORIA să îl formeze.

 

În opinia mea nu există niciu dubiu că învățământul trebuie să ofere flexibilitate şi libertate  în ceea ce priveşte timpul  şi structura  învăţării; în acest învățământ ar trebui să lucreze numai profesori foarte bine pregătiți, mai mulți decât avem în momentul de față (iar când spun ”profesori”, prin aceasta înțeleg asistenți universitari, șefi de lucrări/lectori, conferențiari și profesori), care să aibă în gând ce ”lasă în urmă” și care să știe că asta poate avea loc doar printr-o darnică împărtășire a cunoştinţelor cu studenții lor; profesori care să îi înțeleagă pe studenți în toate privințele, legat de universitate dar și legat de potențialele probleme personale, inerente vârstei și situației actuale din țară și din lume; profesori responsabili în tot ce sunt și în tot ce fac, încercând să devină ”modele vii” pentru discipolii lor.

 

În acest învățământ despre care vorbim și pe care îl dorim ALTFEL, mai bun, mai de folos – studenților, societății care îi va primi pe studenți ca absolvenți-profesioniști, procesul didactic trebuie să se îmbunătățească în mod continuu (drept este că, dacă întrebi studenții de zeci de ori ”ce credeți că ar trebui să mai facem pentru voi, pentru modul vostru de învățat, pentru ca activitatea să fie cât mai utilă”, iar răspunsurile întârzie să vină, este tare greu să înțelegi unde și ce să îmbunătățești).

 

Există beneficii ale ÎCS? Evident că da. Se vor vedea imediat rezultatele? Cel mai probabil, nu. Dar asta nu înseamnă ”nimic”, sau cu alte cuvinte, în opinia mea, asta înseamnă că nu contează dacă eu voi vedea rezultatele, important este ca rezultatele să apară, să fie utile noilor generații, să fie în folosul țării în care trăim (iar pentru cazul nostru, particular, să fie în folosul pacienților care aici trăiesc, aici au nevoie de îngrijiri medicale și nu aiurea prin Europa sau pe alte meleaguri).

 

În universitatea noastră există modalități atât funcționale cât și transparente prin care studenții să dea feedback, dar nu sunt aplicate la nivelul tuturor disciplinelor, unitar – însă, fără seriozitatea studenților, rezultatele pot să rămână ”așteptate”. Există numeroși studenți care apreciază o notă bună și nu modul în care se poate obține nota bună, învățând. Atunci când au nemulțumiri datorită lipsei atenției personale, datorită neimplicării personale, datorită lacunelor personale, de multe ori nu își analizează punctele pe care ar fi bine să le îndrepteze, ci își răsfrâng nemulțumirea asupra cadrelor didactice, iar în aceste condiții nu putem vorbi despre un real feedback. În ceea ce mă privește, din nou, aproape cu ”de-a sila” îl ”pun” pe studenții cu care lucrez să își exercite capacitatea de a analiza, de observa și părțile bune dar mai ales părțile care le putem numi ”negative” și mai mult, de a veni cu propuneri de îmbunătățire, concrete.

 

Alfel, cum?

 

Studenții sunt consultați și asupra conținutului curriculei, metodelor utilizate pentru predare și evaluare, sunt consultați asupra revizuirii periodice a programelor de studiu, au dreptul și sunt reprezentați în consiliul facultății sau în senatul universitar … însă … nu e suficient să fie prezenți, este obligatoriu să ia atitudine, să își spună părerea, să participe la discuții. Altfel, cum?

 

Există un tabel formulat în ”toolkit” și la întrebările din tabel răspunsul corect este ”da” în majoritatea cazurilor, dar … din nou subliniez, studenții TREBUIE SĂ FIE FORMAȚI în așa fel încât să aibă spirit critic (constructiv), abilitatea de a analiza, discuta, propune, interveni, decența de a face toate aceste lucruri în așa fel încât activitatea să fie în favoarea studenților – profesorilor – instituției în ansamblu, puterea de a rămâne uniți și direcționați numai și numai înspre binele instituțional și definirea viitorului profesional, pregătiți să pună probleme, întrebări, să discute, să dezbată, să participe în calitatea lor de membri ai comunității universitare. Însă, nu întotdeauna se întâmplă chiar așa. Eu personal îi rog pe toți să deschidă site-ul universității, să citească și să înțeleagă tot ce stă scris în ”Carta Universitară”, în ”Regulamentul privind activitatea profesională a studenților” (ca și documente de bază, un minim acceptabil), dar să citească și alte documente oficiale privind activitatea în învățământ (având deschiderea să le discut împreună cu ei, să le explic eventualele neclarități), însă … doar ei pot să decidă și să urmeze recomandările mele, sau nu.

 

Și iată, mă întorc pentru a treia oară la mesajul cu care am început … studenții trebuie să fie pregătiți pentru a fi studenți, de pe băncile școlii. Doar în acest caz vor putea beneficia plenar de tot ceea ce li se poate oferi, ulterior.

 

Universitatea noastră a început din acest an să ”coboare” spre elevi; au existat vizite în licee, s-a prezentat activitatea universitară, iar mai apoi, liceele au venit către noi. Peste 1400 de elevi din clasele IX-XII au vizitat facultatea de medicină în timpul săptămânii 1-5 aprilie 2013. Grupurile de elevi (circa 60 / grup) au avut drept ghid profesori din UMF ”Carol Davila”. Cu multă bucurie am fost și eu ghid pentru două grupuri de elevi. Am povestit, am vizitat, am răspuns la întrebări … a fost o acțiune care vine în sensul ÎCS, pregătindu-l (un pic) pe elev să devină student care să acționeze în așa fel încât colaborarea student-profesor să ducă la cele mai bune rezultate, posibil.

 

Dar este nevoie de mai mult. Este nevoie ca pregătirea copiilor de la cele mai fragede vârste și până ajung să concureze pentru un loc în facultate să fie făcută DOAR ÎN ACEST SENS. Copiii trebuie să fie învățați să fie sănătoși (să facă sport și nu numai), trebuie să fie învățați să învețe, trebuie să fie ajutați chiar și să se joace (uneori și asta este necesar a fi făcut, în această lume în care ”tembelizorul” și calculatorul se pot transforma în dușman), trebuie ajutați să învețe să întrebe, să discute, să dezbată, trebuie ajutați să înțeleagă faptul că munca în echipă este foarte utilă și alte și alte lucruri preliminare, care ar permite cu adevărat ca noi, cei din facultăți, să CENTRĂM ÎNVĂȚĂMÂNTUL PE STUDENT.

 

http://www.youtube.com/watch?v=TTfObrMV7gk
http://www.youtube.com/watch?v=rauK6U1PnQ4
http://www.youtube.com/watch?v=1pdHs1ogVG8