Comunicate de presă

Au început înscrierile pentru Profesorii Bologna!

ANOSR lansează studenților din toată țara provocarea de a-și înscrie profesorii care i-au inspirat pe site-ul www.profitari.ro până pe 22 martie 

GALA PROFESORULUI BOLOGNA este un proiect de tradiţie al ANOSR, ajuns la a VIII-a ediţie, ce se va desfăşura anul acesta la Timișoara. Scopul acestuia este îmbunătăţirea sistemului de învăţământ superior din România prin premierea și promovarea profesorilor ce formează generaţii, reprezintă adevărate valori şi sunt modele pentru studenţi, promovând implementarea și dezvoltarea principiului pe care îl are la bază, învățământul centrat pe student.Astfel, Gala Profesorului Bologna este singura inițiativă națională menită să omagieze și răsplătească performanța didactică a profesorilor, punând în lumină acele modele de profesori care reușesc să inspire și să stârnească interes prin metode de predare adaptate la nevoile și interesele studentului de azi.De-a lungul celor șapte ediții ale proiectului desfășurate până în prezent, au fost premiați peste 400 de Profesori Bologna, aceștia constituind Comunitatea Profesorilor Bologna, un grup al exemplelor de bună practică din universitățile românești.

Ediția de anul acesta va fi organizată de către Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), la Timișoara, în perioada 22-24 mai. Prima etapă importantă a proiectului o constituie perioada de înscriere, în care studenţii îşi vor putea nominaliza profesorii preferaţi pentru titlul de Profesor Bologna direct pe acest site-ul www.profitari.ro. Totodată, în perioada 27 februarie – 1 martie se vor organiza ateliere de lucru în cele mai mari centre universitare din ţară (București, Galați, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Petroșani), în cadrul cărora studenţii participanți vor fi pregătiţi pentru a deveni evaluatori, gata să recunoască profesorii care merită să fie premiați din totalul celor nominalizați, conform profilului Profesorului Bologna.

Cu fiecare ediție, comunitatea ”Profilor Tari” s-a îmbogățit cu oameni care își îndeplinesc cu succes misiunea de a educa și forma generații întregi de studenți și pentru care standardele calității învățământului  superior se mențin la un nivel foarte ridicat, până în prezent fiind premiați peste 400 de Profesori Bologna . 

Dacă și tu ai un profesor care te face să vii cu drag la facultate, să înveți lucruri noi, stârnindu-ți interesul într-o manieră proprie, dar deosebită, te așteptăm să ni-l arăți și nouă! Te asigurăm că, dacă întradevăr merită, îl vom premia în perioada 22-24 mai, la Timișoara!

Leave a Reply

Your email address will not be published.