Mesajele studenţilor

Cât timp l-am avut ca profesor a demonstrat de fiecare dată că este printre puținii care au talentul de profesor. Să vorbești continuu pentru a expune materia poate oricine, să te și facă să întelegi este nevoie de harul de a-l face pe celalalt să priceapă despre ce vorbești. Profu' tare Ciprian Hedrea a demonstrat în fiecare clipă că este o persoană cu adevărat înzestrată! Profu' tare Ciprian HEDREA îți explică orice banalitate de atâtea ori și într-un mod atât de simplu încât, dacă nu pricepeai, erai un eventual reboot al admiterii sau mai târziu al absolvirii. Subiectiv vorbind, îmi amintea de profesorul din școala generală care m-a ajutat să fiu una cu matematica, atât pe mine, cât și pe mama mea, fiind un profesor cu foarte multe generații la activ.

 

Totodată este necesar ca profesorul să își mențină atenți și curioși studenții pentru că explicațiile date să fie bine implementate în masa de informații deținută de aceștia și în modul lor de a utiliza informațiile respective. Profu' tare știe să facă asta cu brio! Pentru a destinde o eventuală atmosfera de încordare a elevilor acesta spunea un banc, o glumă legata de unul dintre noi etc. Era amuzant cănd rezolvai o problemă complexă și complicată și la sfârșit te punea să refaci calculele ca să iasă și rezultatul corect pentru că greșeai la o simplă adunare, scădere etc.

 

Profu' tare Ciprian HEDREA este un model de urmat în viață, pe lângă faptul că este un profesor formidabil! Împreună cu un alt profesor mai tânăr erau singurii care aveau o ținută pe măsura unui cadru didactic. Întotdeauna era profesorul care te impresiona prin aspectul vestimentar, dar nu numai. Este acea persoană care vrei să o iei ca model în viață, fiind o persoană cu prestanță, o persoana elegantă, un clasic modern.

 

Oricând îmi amintesc de profu' tare Ciprian Hedrea, îmi amintesc de momentele din timpul orelor. La început, fiind un iubitor al matematicii, precum profu', ieșeam printre primii la tablă, iar imediat ce mă întorceam în banca și încercam să primesc aprobarea din partea acestuia de a rezolva o următoare problemă, mă amenința că mă dă afara din sală, dacă mai ridic mâna. 

 

Pe scurt, profu' tare Ciprian Hedrea este un adevărat profesor! Spun asta în circumstanțele în care consider că un profesor este acel individ care știe ceea ce predă și care știe să te facă să înțelegi și să te învețe să utilizezi subiectul respectiv.

 

Student, Marius Daniel Vladu