Mesajele studenţilor

Cursul de Statistica ţinut de domnul profesor doctor Constantin Mitruţ consider că a definit cel mai bine, in acest semestru, ce inseamnă să fii profesor. Încă de la inceput a câştigat respectul studenţilor nu prin faptul că este “Profesor Bologna”, ci prin ceea ce face la catedră. Vasta experienţă de viaţă şi pregatire s-au oglindit armonios de-a lungul cursurilor, el astfel stârnind interesul pentru cunoaştere şi reuşind totodată să contureze in mintea noastră nu numai ce inseamnă “statistica” ci şi ce este arta de a preda, de a te face explicit şi de a-i invăţa pe alţii, ceea ce tu ai făcut deja: să inveţi şi să acumulezi cunoştinţe.

 

Pot spune că a fost mai mult decât un profesor si asta pentru că nu s-a limitat la barierele teoretice impuse de programa acestui semestru, el incercând permanent să lege materia sa de realitate, de aplicativitatea ei in practică, de aici izvorând pasiunea pentru materia sa.

 

Brusc descoperi că formulele kilometrice şi plictisitoare iţi folosesc, că e important şi “prinzi gustul”, iţi doreşti să ştii din ce in ce mai mult. De aceea spun că nu este doar un simplu profesor. Nu e uşor să deschizi orizonturi, să conturezi un drum spre ceea ce a speriat generaţii intregi: cunoaşterea.

 

La toate acestea se mai adaugă un atu important. Permanent am avut in fata noastră (ca studenţi ) o personalitate complexă care ne-a strânit admiraţia pentru vastele sale cunoştinţe in domeniu. Acest profesor cunoaşte tainele cele mai adânci ale statisticii, iar în astfel de condiţii ai siguranţa corectitudinii informaţiilor care ţi se transmit, de aici rezultând şi dorinţa de a invăţa.

 

Toate acestea cumulate au stârnit plăcerea mea de a veni la curs, de a participa activ in timpul acestuia şi de a studia suplimentar.

 

Cu timpul si răbdarea dobândeşti inţelepciunea, acesta este lucrul pe care ţi-l dovedeşte domnul profesor Constantin Mitruţ pe fiecare zi ce ajungi să il cunoşti mai bine.

 

Să ne bucurăm şi să cinstim persoanele care pun umărul la dezvoltarea noastră ca studenţi!

 

Student, George Visa