Editoriale Profesori Bologna

Bună ziua,

O zi frumoasă se spune că începe cu o cafea bună….pentru mine de aproape 8 ani, de când sunt cadru universitar, o zi buna începe cu zâmbetul studenților.

 

Aș vrea să nu mă pierd în amănunte, să nu pierd vremea cu experiența mea profesională….să punctez doar că la un moment….după o perioadă relativ scurtă de când mă aflam la catedră, un grup de studenți au declarat că sunt …..un altfel de profesor, că le transmit ceea ce ei doresc, că prin exemplele pe care le prezint înteleg mai bine teoria…..că sunt veselă și apropiată de sufletul lor…..că le face plăcere să mă asculte, că apreciază faptul că nu mă încadrez în șabloane rigide și mă adaptez nevoilor lor…..

Și m-au propus în anul 2011 să fac parte din elita “Profilor Tari”, ocazie cu care am fost invitată la Cluj Napoca și apreciată public de…. EI ….STUDENȚII…moment până la care nu cred că am avut foarte mult de dăruit, doar am împărtășit din experiența mea practică….și m-am simțit putin stingheră lângă profesori cu adevărat valoroși. În acea seară a lunii mai 2011 am trăit o experiență aparte care mi-a confirmat faptul că viitorul oricărei națiuni sunt tinerii, dar mai ales tinerii educați…așa că tot ce pot să vă transmit e să învățați, dar să învățați cu drag, să împletiți munca cu dăruire dar mai ales cu un GRAM de dragoste…..nu sunt cuvinte mari….din tot sufletul și cu toată sinceritatea doresc ca fiecare dintre voi să vă urmați visul și să vă găsiți locul de muncă potrivit, să luați atitudine și desigur să vă susțineti ideile.                          

Închei cu un mesaj de mulțumire pentru că alături de voi viața mea e mult mai frumoasă, mai împlinită și mult mai provocatoare. Alături de voi am trăit un sentiment de neegalat și anume – bucuria lucrului temeinic – în contextul în care în activitățile colaterale pe care le desfășor (sunt expert contabil judiciar) am întâlnit studenții de ieri în ipostaza unor specialiști care promit…..!!!!

Sibiu,

12.03.2015                                                                                                                            

                                                                                                                                                   Cu drag,

                                                                    Lector univ.dr. Daniela Petrașcu

                                                           Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu,

Facultatea de Știinte Economice